Mai multe localități din Alba rămân fără apă pe anumite intervale din cauza consumului mare. Află programul
SC APA CTTA SA Alba a anunțat raționalizarea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ, ca urmare a consumului ridicat și a epuizării rapide a rezervoarelor de înmagazinare.
Compania precizează că apa este utilizată nu doar pentru consum casnic, ci și în alte scopuri, în special în agricultură, ceea ce determină necesitatea refacerii periodice a stocurilor de apă.
Programul de furnizare a apei variază în funcție de localitate:
- 05:00 – 08:00 și 18:00 – 21:00: Straja, Henig, Berghin, Ghirbom și Ohaba;
- 06:00 – 09:00 și 18:00 – 21:00: Tibru, Cricău și Craiva;
- 06:00 – 09:00 și 18:00 – 21:00: Ighiu, Ighiel, Bucerdea Vinoasă și Țelna, cu mențiunea că în zonele înalte din Bucerdea Vinoasă pot apărea probleme de presiune la reluarea furnizării apei.
De asemenea, sursa de apă potabilă care deservește consumatorii din comuna Gârda de Sus, satele Ocoale, Ghețari, Mununa, Hănășești și Dealul Frumos, nu mai poate asigura furnizarea continuă a apei, iar livrarea acesteia se va face în funcție de cantitățile acumulate.
SC APA CTTA SA Alba avertizează că, în cazul în care lipsa debitului de apă va fi constată și în alte localități, autoritatea va actualiza programul de furnizare și va informa în timp util locuitorii afectați.