O adolescentă de 17 ani, din Turnu Roșu, a provocat un accident! Conducea o mașină!
Un accident rutier s-a produs în afara localității Turnu Roșu, la intersecția drumurilor județene DJ 105G și DJ 105N.
Din primele cercetări reiese că o minoră în vârstă de 17 ani, din Turnu Roșu, care conducea un autoturism pe DJ 105G, dinspre Tălmaciu spre Turnu Roșu, a virat la dreapta pentru a intra pe DJ 105N și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani din Sibiu.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că adolescenta nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea i-ar fi fost încredințat de un tânăr de 21 de ani din Cisnădie, care se afla în mașină în calitate de pasager.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei fetițe de 10 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul din Sibiu. Aceasta a suferit traumatisme de membrul inferior și bazin.