ULTIMELE ȘTIRI

Martorii intervenției pompierilor de la Uzina Mecanică Cugir: „Exemplară, ca-n filme”

Jurnaliștii Reporter de Alba, primii sosiți azi-noapte la locul exploziei, au discutat atât cu angajați ai fabricii, cât și cu martori ai evenimentului. Toți au lăudat intervenția pompierilor.

Alarma s-a dat azi-noapte, în jurul orei 00:30, când la 112 au fost primite mai multe apeluri care anunțau o deflagrație produsă într-o hală din incinta Uzinei Mecanice Cugir. Imediat, forțele de intervenție au fost direcționate către locul incidentului. Încă din primele minute, pompierii ISU, alături de agenții de poliție, s-au mobilizat exemplar. Au blocat circulația și au semnalizat zona, apoi au pătruns în curtea fabricii și au evaluat situația. Din păcate, din cauza muniției care continua să explodeze la fiecare minut, intervenția umană directă a fost imposibilă. În regim de urgență, comandantul ISU aflat la fața locului a decis solicitarea de echipaje de pompieri din județele învecinate, precum și de tehnică robotică din județul Mureș.

Abia după ce roboții au ajuns la Cugir, au putut fi evaluate pagubele și realizarea unui plan de intervenție. Acești roboți sunt echipați cu camere video performante, senzori termici și sisteme de detecție a gazelor, putând funcționa în medii extrem de periculoase, cu temperaturi ridicate și degajări toxice.

“Pompierii au intervenit exemplar. Organizarea a fost incredibilă. Au cerut imediat sprijin, iar în scurt timp au sosit tot mai multe echipaje. Nu a fost deloc o misiune ușoară, dar au reușit să stingă focul.” a declarat un angajat al Uzinei Mecanice Cugir

„Ca-n filme, domnule! N-am mai văzut intervenții cu roboți, cu camere video… Au avut și o dronă. Abia după ce au trimis roboții – cu furtunuri de apă, senzori, cu tot ce trebuie – au reușit să intre în hală. Focul s-a stins complet dimineața, în jurul orei 7:00. A fost o misiune plină de stres, solicitare fizică și coordonare vitală. Bravo lor!”, a declarat un martor la explozia halei pline cu muniție.

Astăzi, în jurul orei 14:30, Ministrul Economiei, Radu-Dinel Miruță, a ajuns la poarta fabricii din Cugir. El a discutat cu conducerea unității, dar și cu experții desemnați să stabilească cauzele exploziei. Într-o scurtă declarație de presă, ministrul a lăudat inclusiv intervenția pompierilor.

„Vreau să-i felicit pe cei de la ISU, care aseară au acționat exemplar. Datorită lor, nu s-a produs un dezastru care putea fi catastrofal. Am venit la fața locului ca să aflu exact ce s-a întâmplat”, a declarat ministrul Economiei, Radu-Dinel Miruță.

Articolul Anterior
Tragedie în localitatea Stremț din județul Alba. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o schelă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *