Un hunedorean a sunat la 112 să anunțe o crimă. S-a dovedit că totul a fost doar un joc
Un hunedorean în vârstă de 41 de ani a fost amendat cu 8.000 de lei după ce, în dimineața zilei de 31 iulie 2025, a sunat la 112 și a anunțat în mod fals că ar fi comis o crimă.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit de urgență, însă, în urma verificărilor, s-a constatat că sesizarea nu se confirmă.
Fapta bărbatului a fost catalogată drept alarmare falsă a autorităților, iar sancțiunea aplicată reflectă gravitatea gestului și resursele mobilizate inutil.
Sute de apeluri false în doar șase luni
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în primele șase luni ale anului 2025, la nivelul județului au fost recepționate peste 8.000 de apeluri prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Majoritatea au fost gestionate prompt, în mai puțin de 10 minute, demonstrând eficiența structurilor operative.
Cu toate acestea, 287 dintre apeluri s-au dovedit a fi false sau abuzive, ceea ce a dus la mobilizarea nejustificată a resurselor și la întârzierea potențială a unor intervenții reale. În urma verificărilor, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 546.700 de lei.