NAȚIONAL ULTIMELE ȘTIRI

Guvernul ia măsuri noi pentru sprijinirea și protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare

Guvernul a decis să întărească măsurile de protecție pentru copiii ai căror părinți muncesc peste hotare.

Joi, Executivul a aprobat modificarea Hotărârii de Guvern nr. 691/2015, schimbare anunțată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Noile reguli stabilesc pași clari pentru identificarea și monitorizarea acestor copii, astfel încât să fie sprijiniți la timp și să rămână în mediul familial, fără a ajunge în grija statului.

Prin modificările aduse, instituțiile locale și județene de protecție a copilului vor lucra mai strâns împreună, pentru a oferi sprijin real familiilor aflate în dificultate.

Conform Legii nr. 156/2023, pentru fiecare copil aflat în risc va fi întocmit un plan de servicii, valabil cel puțin 12 luni, prin care familia va primi ajutorul de care are nevoie.

Toate cazurile vor fi înregistrate în Observatorul Național al Copilului – un sistem informatic național care permite urmărirea situației fiecărui copil.

În plus, asistenții sociali vor avea obligația ca, în cel mult 72 de ore de la primirea unei sesizări, să meargă la domiciliul copilului, să evalueze situația și să înregistreze cazul.

Măsurile au scopul de a-i proteja pe cei mici și de a-i ajuta să crească în siguranță, chiar dacă părinții sunt departe, la muncă în străinătate.

Articolul Anterior
Lucrările continuă la Podul Nou peste râul Arieș, investiție majoră pentru siguranța traficului în Câmpeni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *