ULTIMELE ȘTIRI

O biserică de secol XVII din Ampoița intră într-un amplu proces de restaurare și revitalizare, cu sprijinul fondurilor europene

Un monument istoric de mare valoare din județul Alba intră, începând cu luna iulie 2025, într-un amplu proces de restaurare. Este vorba despre biserica ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva” din satul Ampoița, comuna Meteș – un lăcaș de cult ridicat în secolul al XVII-lea, care va fi complet reabilitat și integrat într-un circuit turistic regional.

Proiectul de restaurare este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, cu fonduri europene nerambursabile, și are o valoare totală de peste 10,5 milioane de lei. Cofinanțarea asigurată de Uniunea Europeană depășește 8,7 milioane de lei. Beneficiarul este parteneriatul dintre Parohia Ortodoxă Ampoița și UAT Meteș, în care parohia joacă rolul de lider.

Lucrări complexe pentru un ansamblu cu valoare istorică și spirituală

Lucrările vor fi realizate de asocierea B&A Prefabricate SRL (județul Alba) și EURAS SRL (județul Satu Mare), în baza unui contract de peste 6,7 milioane de lei (fără TVA). Ordinul de începere a fost deja emis, iar durata de execuție este de 24 de luni. La final, lucrările vor beneficia de o garanție extinsă de 60 de luni.

Intervențiile prevăzute includ:

  • Restaurarea elementelor structurale, a pietrei și picturilor murale din interiorul bisericii;
  • Amenajarea cimitirului istoric și construirea unui Lapidarium;
  • Restaurarea altarului de vară, a gardului împrejmuitor și a porților de acces;
  • Instalarea de echipamente moderne pentru iluminat, sonorizare și siguranță;
  • Includerea obiectivului în trasee turistice și culturale regionale.

Scopul declarat al proiectului este nu doar conservarea unei valori arhitecturale, ci și repunerea în valoare a unui spațiu cu o profundă însemnătate pentru comunitate, cu potențial de a stimula turismul religios și cultural.

„Mai mult decât restaurare – o reafirmare a identității comunității”

„Biserica este o mărturie vie a istoriei locului, o parte din sufletul comunității din Ampoița. Fiecare piatră, fiecare pictură, fiecare cruce din cimitirul vechi poartă în ea poveștile a generații întregi. Prin acest proiect, avem șansa nu doar să conservăm o moștenire prețioasă, ci și să o redăm comunității și generațiilor viitoare într-o formă demnă, modernă și accesibilă”, a transmis părintele Tudor-Marian Man, preotul paroh.

Acesta a subliniat că restaurarea bisericii înseamnă mai mult decât lucrări fizice: „Este vorba despre revigorarea spiritului comunitar, atragerea de vizitatori, crearea de oportunități și, poate cel mai important, reafirmarea identității noastre locale.”

O biserică medievală cu valoare regională

Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Ampoița este una dintre puținele biserici ortodoxe din județul Alba păstrate din perioada medievală. Restaurarea sa vine ca un pas esențial în conservarea și promovarea patrimoniului viu al regiunii, un patrimoniu care poate genera dezvoltare economică prin cultură și turism sustenabil.

Articolul Anterior
Beat și periculos! Și-a atacat soția și socrul într-o locuință din Șibot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *