LOCAL

Primăria Alba Iulia deschide două puncte de prim ajutor pentru perioada caniculei

Primăria Municipiului Alba Iulia, în colaborare cu Crucea Roșie Română – Filiala Alba și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, a anunțat măsuri speciale pentru protejarea cetățenilor în perioada caniculei. Astfel, au fost deschise două puncte de prim ajutor dedicate persoanelor afectate de temperaturile ridicate.

Cele două puncte funcționează zilnic, între orele 11:00 și 16:30, în spații răcoroase dotate cu aer condiționat și sunt amplasate în locații accesibile și semnalizate vizibil prin steaguri: la Primăria Alba Iulia, pe Calea Moților nr. 5A, și la Dacia Market, pe Bulevardul Transilvaniei, în zona Cetate.

În mesajul transmis public, autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze corespunzător și să poarte haine lejere, deschise la culoare, alături de pălării cu boruri largi. Totodată, se recomandă evitarea consumului de alcool, băuturi cu zahăr sau cofeină, care pot agrava deshidratarea.

În caz de probleme medicale, cetățenii sunt sfătuiți să solicite ajutor de urgență sau să contacteze medicul de familie pentru asistență adecvată.

Sursa: Facebook – Municipiul Alba Iulia

Articolul Anterior
Frumoasa, bijuteria naturală de pe Transalpina, evidențiată într-o postare a CJ Alba

Comments are closed.