Eveniment special la Alba Iulia: Lansare de carte despre plutărit și rolul orașului în istorie
La Alba Iulia a avut loc miercuri, 3 iulie, lansarea volumului „Mărturii ale practicării Plutăritului în Transilvania din Antichitate, Evul Mediu și Perioada Modernă – Rolul orașului Alba Iulia în istoria plutăritului”. Evenimentul a reunit invitați de prestigiu, printre care Ioana-Otilia Baskerville, expert UNESCO, și dr. Frank Thiel, președintele Asociației Internaționale a Plutașilor, și a fost moderat de Dorin Iancu.
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a fost prezent la eveniment și a transmis un mesaj de susținere pentru proiectul „Un Mureș curat pentru generațiile viitoare – deziderat de aderare la valorile patrimoniului UNESCO”, derulat de Asociația “Petro Aqua” și sprijinit de administrația locală.
„Mă bucur enorm să văd cum tradiția plutăritului revine la viață, cu pași siguri și entuziaști. Și mai mult mă emoționează implicarea copiilor în această veche îndeletnicire – un semn clar că avem viitor”, a declarat edilul.
Gabriel Pleșa a încurajat continuarea inițiativelor care promovează patrimoniul local: „Îmi doresc din tot sufletul ca aceste inițiative să prindă rădăcini, iar plutăritul să redevină o parte vie din identitatea noastră culturală. Haideți să păstrăm Mureșul curat și plutăritul viu – pentru noi și pentru cei care vin după noi!”