Motociclist rănit ușor după ce a lovit un căprior pe DN1, între Mirăslău și Decea
Un accident rutier mai puțin obișnuit s-a petrecut în după-amiaza zilei de 8 iulie 2025, pe DN1, între localitățile Mirăslău și Decea. În jurul orei 16.00, un motociclist în vârstă de 45 de ani, din Luduș, județul Mureș, a acroșat un căprior care a apărut brusc pe carosabil.
Impactul s-a soldat cu decesul animalului și rănirea ușoară a bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud pentru îngrijiri medicale. În timpul evenimentului rutier, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Ocna Mureș, care se afla în depășirea motocicletei, a fost avariat.
Căpriorul a fost predat paznicului de vânătoare, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.